Drunvalo Melchizedek despre anul 2012 și schimbările care ne așteaptă + VIDEO (RO)

-->

DRUNVALO MELCHIZEDEK

– întemeietorul Fundaţiei Flower of Life (Floarea vieții) –

Am studiat fizica și matematica la Universitatea Berkeley - California, până în momentul în care m-am aflat pe punctul de a-mi lua diploma. Un singur trimestru mă mai despărţea de acest moment. Atunci am decis că nu mai voiam să am această diplomă. Descoperisem ceva despre fizicieni care m-a îndepărtat brusc de dorinţa de a mă mai ocupa în continuare de o ştiinţă care nu era deloc ştiinţă. Acesta ar putea constitui, în sine, subiectul unei cărţi, dar motivele se leagă de acelaşi lucruri pe care le discut şi cu arheologii. Fizicienii, ca şi arheologii, vor da înapoi în faţa adevărului, dacă el înseamnă prea multă schimbare, făcută prea rapid. Adevărul e că asta stă în firea omului. Deci am trecut de la o emisferă la cealaltă a creierului, reîncepând facultatea cu studii de artă. Cei care-mi erau îndrumători mi-au spus că sunt nebun. „Și vei renunţa la licenţa în fizică?” m-au întrebat ei. Totuşi, n-o mai doream, nu-mi mai trebuia. Apoi mi-a trebuit să mai studiez vreo doi ani, pentru a-mi putea lua o diplomă în arte frumoase. În final, mă aflam în ultimul trimestru înainte de diplomă, iar eu îmi spuneam că nu ştiu dacă voi putea face asta. „Sunt atât de obosit, abia dacă mai ştiu ce să fac”.

Apoi au venit incidentele de la Kent State (University), când întreg sistemul de învăţământ universitar şi-a închis porţile, toţi primind doar note B, pentru a putea pleca. Mi-am luat, deci, diploma de arte frumoase, fără a fi apucat să termin ultima parte a studiilor. Acum, acea schimbare de priorităţi mi se pare ceva normal, pentru că atunci când studiezi texte străvechi, descoperi că oamenii de atunci percepeau artele, ştiinţa şi religia ca interconectate, întreţesute între ele. Deci felul în care m-am programat atunci m-a pregătit pentru ceea ce fac acum.

Mutarea în Canada: Mi-am încheiat studiile în 1970. Apoi, după ce am fost în Vietnam şi am urmărit ce se petrecea pe atunci în ţara noastră, mi-am spus: „Îmi ajunge! Asta e! Nu ştiu cât voi mai avea de trăit sau ce se va mai întâmpla, dar voi fi fericit şi voi face ce mi-am dorit dintotdeauna să fac”. Am hotărât atunci să las totul şi să merg să trăiesc în munţi, cum îmi dorisem mereu. Deci am părăsit Statele Unite şi am mers spre Canada, neştiind că un an mai târziu mă vor urma alţi 10.000 de oameni care îşi exprimau în acest fel protestul faţă de războiul din Vietnam. M-am căsătorit cu o fată pe nume Renée şi am plecat amândoi în sălbăticie, găsindu-ne o căsuţă aşezată lângă lacul Kootenay. Ne aflam la mare distanţă de orice. Îţi trebuiau vreo 5 kilometri de mers pe jos pentru a ajunge la cea mai apropiată şosea care te ducea până la casa noastră. Deci eram de-a dreptul izolaţi. Am început să-mi trăiesc viaţa exact cum dorisem mereu s-o fac. Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc din nimic, aşa că am încercat.

La început a fost puţin înfricoşător, dar lucrurile au devenit mai uşoare cu timpul. Destul de repede am devenit unul din adepţii traiului în natură. Trăiam o viaţă minunată şi plină, fără a avea practic nevoie de niciun ban. După o vreme, am realizat - ca să vezi - că era mult mai uşor decât să ai o slujbă la oraş! Nu trebuia să muncesc din greu decât vreo trei ore pe zi, iar restul zilei îmi era liber. Era grozav. Puteam să ascult muzică sau să mă plimb prin jur, simţindu-mă extraordinar. Este exact ce am şi făcut. Mă distram. Ascultam muzică vreo zece ore pe zi, alături de o groază de prieteni veniţi de la kilometri distanţă. Casa noastră îşi dobândise o oarecare reputaţie în acele zile. Cam 10 persoane soseau zilnic să facem muzică şi să ne simţim bine - ne distram pur şi simplu. Făcând astfel, a fost extrem de important pentru felul cum înţeleg eu acum lucrurile. Am descoperit câte ceva despre mine. Trăind aşa - revenind la copilul lăuntric, cum se numeşte el astăzi - am reuşit să-mi scot la iveală copilul lăuntric, şi eliberându-l, mi s-a întâmplat ceva, ceva care a devenit catalizatorul care m-a adus la viaţa aşa cum o duc eu astăzi.

Întâlnirea cu îngerii: Aflându-mă la Vancouver împreună cu soţia mea, am decis că doream să ştim mai multe despre meditaţie, deci am început să studiem cu un învăţător hindus care locuia în zonă. Luasem foarte în serios această dorinţă a noastră de a afla ce era cu meditaţia. Ne făcusem chiar şi veşminte albe de mătase, cu glugă, şi tratam cu cea mai mare seriozitate această nouă îndeletnicire. Apoi, într-o bună zi, după ce practicam meditaţia de vreo 4-5 luni, în camera noastră apărură doi îngeri înalţi cam de 3 metri! Acolo erau. Unul verde, iar celălalt purpuriu. Puteam vedea prin corpurile lor transparente, dar ei se aflau fără îndoială acolo. Nu ne aşteptasem la o astfel de apariţie. Nu făceam decât să urmăm instrucţiunile pe care ni le dădea învăţătorul nostru hindus. Nu cred că el a înţeles întru totul ceea ce se întâmplase, având în vedere că ne tot punea întrebări și părea să nu ne înţeleagă. Din acel moment, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi.

Primele cuvinte pe care le-au spus îngerii au fost: „Noi suntem voi”. Nu aveam nicio idee ce însemna asta. Încet-încet, ei au început să mă înveţe o serie de lucruri despre mine şi lume, despre natura conştiinţei... până ce, într-un final, mi-am deschis complet inima faţă de ei. Puteam să simt acea iubire nemaipomenită care mi-a schimbat radical viaţa.

După o perioadă de mai mulţi ani, m-au condus către vreo 70 de învăţători diferiţi. Ei îmi spuneau care era adresa şi numărul de telefon al profesorului pe care trebuia să-l întâlnesc. Mă puneau să dau un telefon în prealabil sau să apar, pur şi simplu, în faţa casei lor. Am făcut asta şi întotdeauna a fost exact persoana de care aveam nevoie! Tot ei mă instruiau să stau pe lângă acea persoană o anume perioadă de timp.

Uneori, chiar în mijlocul unei lecţii, îngerii aveau obiceiul să-mi spună: „Ei bine, gata! Acum pleacă”. Îmi amintesc momentul când m-au trimis la Ram Dass. Am stat în casa lui trei zile, întrebându-mă ce căutam eu acolo; într-o bună zi, m-am dus să-l ating pe umăr şi să-i spun ceva şi am primit una de m-am trezit la pământ. Asta fusese totul, mi-au spus îngerii: „Poţi să pleci acum” iar eu am răspuns: „Okay.” După aceea, Ram Dass şi cu mine ne-am împrietenit, dar tot ce trebuia să învăţ eu de la el s-a consumant în acea singură secundă.

Învăţăturile lui Neem Karoli Baba, învăţătorul lui Ram Dass, sunt foarte importante pentru mine. El credea că „modalitatea cea mai bună de a-l vedea pe Dumnezeu era să-l vezi în orice formă”. Am ajuns şi la Yogananda şi m-am bucurat de tot ce reprezintă acesta. Apoi am discutat cu Sri Yukteswar despre o parte a învăţăturii acestuia. M-am implicat intens în aproape toate religiile lumii. Am rezistat credinţelor sikh, întrucât nu cred că este nevoie de o pregătire militară, dar le-am studiat şi le-am practicat pe toate care mai rămâneau - cea musulmană, evreiască, creştină hindusă, budistă tibetană. Am studiat aprofundat taoismul şi sufismul - 11 ani i-am petrecut numai cu sufismul. În cadrul acestei învăţături, cei mai puternici dintre învăţători mi-au fost, totuşi, amerindienii. Ei sunt cei care mi-au deschis poarta prin care s-a putut produce creşterea mea spirituală. Ei sunt cei care s-au constituit în una din cele mai puternice influenţe asupra vieţii mele.

Toate religiile lumii vorbesc despre aceeaşi Realitate. Folosesc cuvinte diferite, concepte şi idei diferite, dar Realitatea la care se referă este aceeaşi, şi nu există decât un singur Spirit care se mişcă prin orice formă a vieţii. Or fi existând felurite tehnici de a ajunge acolo, dar când ajungi, nu mai ai îndoieli. Indiferent cum numiţi asta - şi îi puteţi atribui diferite nume - este vorba despre unul şi acelaşi lucru.

Merkaba este un câmp de energii care se rotesc în sensuri inverse, generat de rotirea unor forme geometrice specifice, care afectează simultan atât spiritul, cât şi corpul cuiva. Este un vehicul care poate ajuta mintea, corpul şi spiritul să acceseze şi să experimenteze alte planuri ale realităţii sau alte potenţialităţi ale vieţii. Meditaţia Merkaba se învaţă în timpul ședințelor Flower of Life.

Sursa: http://www.floarea-vietii.ro/site/php/flower-of-life.php?article_id=30

Drunvalo despre anul 2012 și schimbările care ne așteaptă (RO)

Drunvalo despre meditația Merkaba (RO)

-->

Pavel Coruț - „Apocalipsa 2012” - o acțiune de război psihologic + documentar (RO)

-->

„APOCALIPSA 2012”

O ACŢIUNE DE RĂZBOI PSIHOLOGIC

Pavel Coruț

Globalizarea este un proces progresist, pozitiv şi conform cu legile de evoluţie ale Umanităţii terrane. În câteva secole, globalizarea va asigura unificarea paşnică a Omenirii în jurul unui organ deliberativ central, cu rol de parlament mondial şi a unui guvern mondial cu activitate de orientare în toate domeniile vieţii umane: economie, ecologie, nivel de trai, politici demografice, cultură, ştiinţă etc. Astfel, pământenii vor intra într-o eră a convieţuirii paşnice, a progresului şi a civilizării depline. Deocamdată, globalizarea progresistă a făcut paşi timizi, prin globalizarea informaţiei pe Internet şi prin globalizarea sentimentelor pozitive ale tinerei generaţii, care a depăşit vechile limitări rasiale, etnice şi statale.

Din nefericire, indivizi răuvoitori şi retrograzi, uniţi în Oculta globalist-regresivă, intenţionează să excludă globalizarea progresistă şi să-şi impună propriul imperiu mondial. Oculta acţionează de mai mult timp, însă numai dezvăluirile unor ofiţeri de informaţii din diverse naţiuni, făcute în ultimele trei decenii, ne-au permis să-i cunoaştem structura şi planurile negative. Ea uneşte câteva mii de indivizi foarte bogaţi, care deţin deja mai mult de 50% din avuţia mondială şi acţionează cu tenacitate pentru concentrarea în continuare a marilor bogăţii ale Lumii în mâinile lor. Oculţii se situează deasupra naţiunilor şi statelor, impunându-şi propriile interese prin membri şi agenţi infiltraţi la cele mai înalte niveluri de conducere statală şi internaţională.

Pentru a-şi atinge scopurile hegemonice, Oculta globalist-regresivă apelează la acţiuni de război psihologic cu tematică economică, politică, militară sau religioasă. Practic, la ora actuală, aceasta întreţine un război psihologic de nivel mondial, prin mai multe focare situate în diverse zone ale Terrei. Agresiunea psihologică mistică constituie una din componentele principale ale războiului psihologic mondial. Liderii acestei Oculte contează pe faptul că, în viitorul lor imperiu, majoritatea populaţiei va putea fi dominată şi manipulată prin diverse forme de misticism: religii tradiţionale sau nou înfiinţate, superstiţii, magie, astrologie. Din această cauză, încă din faza actuală de agresiune psihologică, Oculta acordă o atenţie deosebită tematicii mistice. Ea încurajează şi sponsorizează discret diverse culte şi secte religioase, răspândeşte insistent magia şi astrologia în rândul populaţiei tinere, acţionează pentru intoxicarea şi manipularea mistică a populaţiei pământene.

Programatorii acţiunilor psihologice agresive, cu caracter mistic, provin din rândul unor specialişti de elită în intoxicarea şi manipularea mistică: psihologi, neurologi, sociologi, economişti, foşti ofiţeri de informaţii, lideri religioşi. Câteva zeci de milioane de agenţi de intoxicare şi manipulare mistică, recrutaţi din rândul slujitorilor diverselor culte şi secte, a jurnaliştilor, a proprietarilor de mijloace de comunicare în masă, a unor pseudo-intelectuali şi a unor şarlatani mistici, acţionează deja la nivel mondial, sub conducerea organizatorilor oculţi. Ei răspândesc şi impun în creierele populaţiei-ţintă variantele de intoxicare şi manipulare mistică elaborate de specialişti. Tot ei sclavizează şi programează psihic persoane mai sugestionabile, cu ajutorul drogurilor şi hipnozei, în scop de a le folosi pentru răspândirea variantelor de intoxicare şi manipulare mistică, pe toate căile posibile: Internet, televiziune, presă scrisă, radio, cărţi şi reviste, viu grai. În fine, foarte multe persoane ignorante, dar dornice de afirmare ori de câştig material, se pun în slujba oculţilor regresivi, în calitate de idioţi utili. Ei răspândesc cu tenacitate variantele de intoxicare, ascunzându-şi identitatea sub pseudonime. Ei ştiu că activitatea lor e condamnabilă. Încă din anii ‘70, specialiştii occidentali au propus conducerii ONU ca agresiunea psihologică de orice fel, inclusiv cea mistică, să fie incriminată la secţiunea crime împotriva Umanităţii.

În ultimul timp, Oculta globalist-regresivă a declanşat o nouă agresiune psihologică cu tematică mistică: Apocalipsa 2012. Variantele din această acţiune de intoxicare, înfricoşare şi manipulare, au fost puse în circulaţie pe diverse căi: Internet, materiale scrise (cărţi, reviste, articole de ziar), emisiuni de radio şi televiziune. Foarte mulţi oameni din Europa şi de pe continentul american au luat cunoştinţă de ele, și destui au ajuns deja victime. Din motive încă necunoscute, Oculta a lansat această agresiune numai asupra civilizaţiei raţionale euro-americane, omiţând populaţia afro-asiatică. Mai multe false somităţi au fost atrase, în scopul de a da un caracter aparent ştiinţific variantelor de intoxicare, înfricoşare şi manipulare mistică. De asemenea, mulţi pseudo-intelectuali s-au angrenat în această acţiune ca agenţi, din dorinţa de câştig material ori din ignoranţă.

Prin agresiunea psihologică Apocalipsa 2012, Oculta urmăreşte să-și atingă următoarele scopuri:

- Populaţia se va îngrozi de evenimentele prezentate în variantele lor de intoxicare-manipulare şi se va grăbi să-şi afle salvarea în misticism, îngroşând rândurile roboţilor mistici deja existenţi.

- Evenimentele apocaliptice profeţite vor abate atenţia populaţiei-ţintă de la învăţătură, creaţie şi muncă, de la supravegherea vigilentă a avuţiilor naţionale şi de la alte acţiuni condamnabile.

- Apocalipsa 2012 urmăreşte să dezvolte aşteptări negative în creierele populaţiei-ţintă: sentimente distructive și aşteptări negative, care slăbesc şi îmbolnăvesc psihic pe cei mai puţin rezistenți.

- Naivitatea, credulitatea şi ignoranţa vor deveni trăsături dominante în populaţia-ţintă.

Cum combatem această agresiune psihologică cu caracter mistic, lansată de Oculta globalist-regresivă? Simplu, amicii mei. Apelăm la informaţii ştiinţifice absolut sigure, la operaţiile gândirii corecte şi la bunul simţ, pentru a destrăma toate variantele de intoxicare informativă, înfricoşare şi manipulare create de programatorii Ocultei globalist-regresive. Începem?

Principalele diversiuni din acţiunea „Apocalipsa 2012”

1. Manipulatorii dau despre civilizaţia mayaşă următoarele variante de dezinformare, înfricoşare şi manipulare:

- Pe o piramidă maya ar exista următoarea inscripţie: „Ne vom întâlni în ziua de 22 decembrie 2012”. Aceasta ar dovedi că întreaga populaţie mayaşă ar fi fost luată de extratereștri, pentru evoluţie în alt loc din Univers. În realitate, nicio piramidă mayaşă nu conţine o astfel de inscripţie. Populaţia mayaşă nu a dispărut după cucerirea spaniolă. Circa 8 milioane de mayaşi din mai multe triburi trăiesc şi acum în Yucatan, Guatemala şi Honduras, păstrându-şi unele obiceiuri sălbatice de dinaintea Conquistei.

- Celebrul calendar maya s-ar termina brusc la data de 22 decembrie 2012. În realitate, calendarul solar mayaş nu s-a terminat niciodată, la majoritatea triburilor. În mediul rural de pe platourile Guatemalei e folosit şi acum de bătrânii denumiţi „preoţii calendarului”. Calendarul ultimului trib mayaş liber, Itza, s-a terminat la 14 martie 1697, dată la care trupe spaniole conduse de Martin de Ursua, guvernatorul Yucatanului, au ocupat capitala tribului, oraşul Tayasal.

- Astronomii mayaşi ar fi cunoscut precesia echinocţiilor în 25.920 de ani, perioadă denumită şi an cosmic, ce s-ar încheia în 2012. În realitate, mayaşii n-au cunoscut zodiacul şi n-au marcat precesia echinocţiilor prin dreptul celor 13 constelaţii zodiacale (a 13-a este Ophiucus, însă este ascunsă de astrologi, deoarece le-ar strica toate formulele). Calendarul solar mayaş nu se preta la astrologie, deoarece era compus din 18 luni de câte 20 de zile, plus o perioadă nefastă (uayeb) de 5,25 zile. Calendarul venusian mayaş, de 260 de zile, închinat zeului Kukulcan, nu avea vreo utilitate practică.

- Mai multe mituri mayaşe ar prezice că, la 22 decembrie 2012 Pământul va ajunge într-un punct de aliniere cu centrul Galaxiei noastre. În realitate, astronomii mayaşi nu cunoşteau noţiunea de galaxie şi niciun mit de-al lor nu vorbeşte de vreo astfel de aliniere. Din punct de vedere astronomic, putem uni oricând poziţia Terrei cu centrul galactic, însă această „aliniere” nu produce niciun efect asupra vieţii umane pe planetă. În centrul galaxiei se află materie nevie arzândă, nicidecum o Conştiinţă Cosmică, compatibilă cu creierele pământenilor (un soi de Dumnezeu astral). Ideea Universului viu şi conştient, compatibil cu creierele pământenilor, provine din mistica hindusă.

- În 1952, arheologul Albeito Ruz a descoperit mormântul regelui mayaş Pacal, pe a cărui placă ar scrie că în 2012 va fi sfârşitul Lumii (profeţie desluşită de vizionarul Jose Arguelles). În realitate, în 1951, arheologul mexican Albeito Ruz Lhullier efectua restaurarea Templului cu inscripţii din Palenque. Cu această ocazie, a descoperit că la cca 20 de metri adâncime se afla un mormânt de rege, păzit de 6 schelete. Placa de mormânt, grea de 5 tone, era acoperită cu mai multe glife mayașe, care au fost descifrate şi făcute publice în 1953. Acestea nu conţin nicio profeţie despre sfârşitul lumii în 2012. De altfel, preoţii mayaşi nu cunoşteau noţiunea de profeţie şi nu aveau preocupări în acest sens. Ei erau convinşi că toate evenimentele se repetă în cadrul unui ciclu de ani. Preoţii practicau numai ghicitul unor evenimente apropiate, prin datul în bobi de fasole sau cacao, obicei încă păstrat de bătrânii mayaşi din Guatemala.

- Scheletul regelui Pacal ar fi cu 40 de ani mai tânăr decât ar indica vârsta înscrisă pe placa de mormânt, ar fi mai înalt decât mayaşii normali şi ar poseda un nas coroiat, de mari dimensiuni, total neobişnuit pentru specia umană. Aceasta ar indica faptul că Pacal ar fi fost răpit de extratereștri timp de 40 de ani, perioadă în care nu a îmbătrânit. În realitate, din scrierile şi desenele maya rezultă că maiaşii obişnuiau să-şi modifice diferite părţi din corp, în scop „estetic”. Astfel, ei ţuguiau cutia craniană a copiilor prin presare între două scândurele, determinau copiii să privească cruciş prin atârnarea unei bile de ceară de o şuviţă de păr ce le cădea între ochi, îşi coroiau nasul prin îndoparea nărilor cu diverse materii textile şi-şi alungeau urechile prin atârnarea unor greutăţi în lobii străpunşi, obicei întâlnit şi la multe triburi africane. Scheletul de la Palenque nu depăşeşte înălţimea obişnuită a mayaşilor din secolul 7 e.n., când a trăit Pacal.

- Scrierea mayaşă Popol Vuh, cu o vechime mare şi necunoscută, ar vorbi despre alte lumi dinaintea celei actuale, care se va termina printr-un potop. În realitate, Popol Vuh sau „Cartea obştei” (popol-obşte, vuh-carte) a fost scrisă după ocupaţia spaniolă din secolul 17 e.n., de un revoltat împotriva „vulturilor albi invadatori” şi nu cuprinde nimic din alegaţiile făcute de manipulatori. A fost tradusă integral şi poate fi consultată, pentru verificarea afirmaţiilor mele.

- Conform calendarului mayaş, a cincea lume s-ar termina în 1987, iar a şasea ar începe în 2012. Perioada dintre cele două lumi, numită apocalipsă sau revelaţie, ar servi, conform profeţiilor maya, cunoaşterii Adevărului. În realitate, aşa cum rezultă din scrierile mayaşe Cartea lui Chilam Balam şi Popol Vuh, maiaşii credeau că Lumea va evolua numai în patru ere: a piticilor, a fiinţelor dzolob, a poporului maya şi a unei armonii de convieţuire a tuturor popoarelor, cu înflorirea preferenţială a mayaşilor. Această credinţă nu s-a confirmat, prin distrugerea civilizaţiei mayaşe de către spanioli, în secolul 17 e.n. Preoţii mayaşi nu aveau noţiunea de Adevăr divin sau suprem. Ei divinizau câteva zeci de zei, în majoritate zoomorfi, cărora le aduceau sacrificii umane, pentru îmbunare. Nu aşteptau de la ei nicio revelaţie, ci numai ploaie, recolte bogate, lipsă de molime etc.

- Maiaşii ar fi considerat că la 21 decembrie 2012, Terra va intra definitiv în câmpul radiant al centurii fotonice ce înconjoară constelaţia Pleiadelor, în care s-ar afla centrul galaxiei. În realitate, sălbaticii mayaşi, aflaţi în orânduirea sclavagistă, nu aveau habar de foton şi centură fotonică, noţiuni descoperite abia în secolul trecut. Pleiadele sau Cloşca cu pui sunt un roi de circa 120 de stele din constelaţia Taurus (nu o constelaţie distinctă), situat la circa 350 de ani lumină de sistemul nostru solar. Cea mai luminoasă stea a acestui roi stelar este Alciona. Numărul mare de stele care îl alcătuiesc îi dau înfăţişarea de centură luminoasă. Cuvântul foton derivă de la grecescul phot care înseamnă lumină, iar fotonii sunt cuante de lumină în mişcare, cu viteza cunoscută de 300.000 km/secundă). Lumina, ca orice radiaţie electromagnetică, n-are nicio influenţă asupra conştiinţei şi destinului omului; ea poate, cel mult, perturba superficial unele procese biologice. Nici vorbă ca lumina Pleiadelor să fie Conştiinţa Cosmică sau Christică sugerată de manipulatori.

- Maiaşii ar fi scris că în 2012 vom depăşi tehnologia actuală, vom depăşi cunoştinţele despre timp şi spaţiu, vom depăşi necesitatea banilor, vom trece rapid prin dimensiunea a patra şi vom intra în a cincea dimensiune. Terra şi sistemul solar se vor sincroniza cu galaxia şi întregul Univers, iar ADN-ul uman va fi perfecţionat, căpătând 12 spirale în loc de 2. Această variantă de manipulare este atât de gogonată, încât numai retardaţii o pot crede. În realitate, mayaşii nu cunoşteau noţiunea de tehnologie, nu foloseau nici măcar roata şi vedeau în archebuzele spaniole trăsnete zeieşti. Nicio inscripţie mayaşă nu vorbeşte despre relaţia timp-spaţiu. Mayaşii nu cunoşteau banii, moneda lor de schimb fiind boabele de cacao. Mayaşii n-au imaginat un Univers cu mai multe dimensiuni. Ei credeau în universul concret al porumbului din care trăiau, porumb din care zeii primordiali Cucumatz şi Tepeu ar fi creat primii oameni. Terra şi sistemul nostru solar sunt perfect sincronizate cu Universul, încă de la formare. În fine, mayaşii cu cunoştinţe medicale mai mult decât modeste nu aveau habar de ADN şi nici n-au făcut vreo profeţie în acest sens. Chiar şi astăzi, cel puţin 95% din populaţia lumii n-are habar ce înseamnă ADN.

Ce concluzii tragem din variantele de manipulare bazate pe pretinse profeţii mayaşe? Mayaşii, un popor sălbatic și crud, n-au profeţit nimic pentru viitor, ci şi-au văzut de politeismul şi zoolatria lor. Obsesia pentru măsurarea exactă a timpului era determinată de teama lor de a nu supăra multitudinea de zei care aşteptau sacrificii de sânge aproape în fiecare zi; mayaşii trebuiau să ştie exact ziua în care să facă decapitări, smulgeri de inimi sau aruncări în puţuri a celor jertfiţi pentru îmbunarea zeilor imaginaţi de ei.

Cine doreşte să verifice informaţiile despre mayaşi poate consulta Codexul Dresau, Cartea lui Chilam Balani, Popol Vuh, volumul Relatări despre Yucatan de Fray Diego de Landa, The Rise and Fall of Maya Civilization de John Eric S. Thompson, World of the Maya de Victor W. von Hagen, Mayaşii de Horia Matei. Astfel, veţi scăpa de otrava intoxicării cu informaţii false şi de manipularea către credinţe eronate.

2. O altă variantă de manipulare susţine că, potrivit tradiţiei kalachakra, la 960 de ani după revelarea învăţăturii secrete din Tibet (din anul 1027), va urma o perioadă de 25 de ani de frământări, care va culmina cu sfârşitul timpului.

Desigur, suma cifrelor din varianta de manipulare ne dă anul 2012. În realitate, kalachakra este de origine hindo-vedică, nu tibetană şi reprezintă concepţia vedică ciclică de evoluţie a Lumii, concepţie cu o durată mult mai mare decât cei 25.920 de ani ai anului cosmic inventat de mistici. Erele din „roata timpului” imaginate de hinduşi sunt următoarele: kritayuga sau vârsta de aur, de 1.728.000 ani, în care domneşte zeul justiţiei şi al datoriei; tretayuga sau vârsta de argint, de 1.295.000 ani, în care virtuţile încep să decadă; dvaparayuga sau vârsta de bronz, de 864.000 de ani, era în care oamenii, influenţaţi de zeul jocului de zaruri, Dvapara, devin mincinoşi şi certăreţi; kaliyuga sau vârsta de fier, de 432.000 de ani, a început la data de 18 februarie 3102 î.e.n. Simbolizată de zeiţa neagră Kali, ea este o perioadă a răutăţii, războaielor, catastrofelor şi suferinţei. După cum vedem, „roata timpului” nu confirmă apocalipsa din 2012.

În al doilea rând, tibetanii n-au primit prin revelaţie niciun fel de secrete divine, nici în 1027, nici ulterior. Ei au fost şi au rămas un popor sălbatic şi incult, aşa cum l-aţi văzut în filmul american „Doi ani în Tibet”. Scriitorul german Fritz Rudolf descrie ignoranţa, sălbăticia, idolatria şi corupţia din lamaseriile tibetane în cartea „Vârfuri fără zei”. Poveştile despre „sacralitatea” Tibetului şi a tărâmului „pur” Shamballa mai pot păcăli doar ignoranţii. În secolul trecut, soţii Nicolai şi Elena Roerich, mari mistici, au dus guvernului sovietic (lui Lenin) o scrisoare prin care „înţelepţii din Shamballa” îi felicitau pentru revoluţia bolşevică. Prin 1993, scriitorul Ion Ţugui a lansat cartea „Şapte ani apocaliptici”, pe baza „mărturiilor” unui pretins vizitator al Shamballei, care-şi zicea contele Incapuciato. Nimic din ceea ce au profeţit Incapuciato şi Ţugui nu s-a adeverit. Tibetul nu ascunde niciun fel de secrete divine, ci numai ignoranţă şi sălbăticie.

3. Manipulatorii afirmă că în 2012 se va sfârşi timpul. În scopul convingerii ignoranţilor, ei folosesc și un argument pseudo-științific: creşterea frecvenţei vibratorii a Terrei ar face ca 24 de ore să însemne în prezent numai 16 ore, iar în 2012, numai zero ore, deci, sfârşitul timpului.

În realitate, timpul este o convenţie omenească folosită pentru a stabili ordinea cronologică a evenimentelor. El se poate măsura în funcţie de orice reper dorim. Noi îl măsurăm în funcţie de două fenomene astronomice sigure, rotaţia Pământului în jurul axei sale în 24 de ore (ziua) şi mişcarea de revoluţie a Terrei în jurul Soarelui, în timp de 365,25 zile (un an). Restul unităţilor de timp sunt pur artificiale. Timpul nu se dilată, nu se contractă, nici nu se termină, decât dacă ne imaginăm noi. Îl putem măsura de la diverse limite din trecut, trăind cu toţii proba că timpul nu este material şi penetrabil. Evreii îl măsoară de la „facerea Lumii”, eveniment plasat în anul 3.700 î.e.n. Creştinii îl măsoară de la presupusa dată de naştere a lui Jeshua – Isus Hristos. Islamicii îl măsoară de la Hegira (16 iulie 620 e.n.), adică, de la fuga profetului Muhamad de la Mecca la Medina. Budiştii măsoară timpul de la iluminarea lui Buddha etc. Toţi trăim însă deodată, probă că timpul nu poate fi găurit cu vortexuri, pentru a circula în trecut sau în viitor, ca în filmele SF americane. În trecut putem călători cu retrocogniţia, amintirea, imaginaţia şi informaţiile oferite de ştiinţele care studiază acest timp (geologia, astrofizica, arheologia). În viitor putem călători cu imaginaţia, premoniţia, precogniţia şi planificări conştiente. În concluzie, în 2012 nu se va sfârşi timpul.

4. Manipulatorii susţin că în 2012 numai cei care vor avea o spiritualitate ridicată vor putea păşi în următoarea dimensiune, a patra, în era Vărsătorului.

Desigur, pentru spiritualizare, ei sugerează credinţe şi comportări mistice. În realitate, spiritualitatea umană înseamnă cunoaşterea perfect ştiinţifică a Lumii în care trăim, creaţie permanentă de bunuri materiale şi de valori spirituale utile oamenilor, o perfectă moralitate în familie, societate şi faţă de natură. În al doilea rând, noi, pământenii, am fost creaţi să evoluăm în spaţiul cu trei dimensiuni şi aşa vom rămâne cât timp va dăinui Terra (4,5 miliarde de ani). Universul pluridimensional e o ipoteză de studiu a savanţilor şi nimic mai mult. În fine, credinţa în Dumnezeul Adevărat nu ne obligă să ne înregimentăm în nicio religie închinătoare la zei. Fiţi liniştiţi, în 2012, nu veţi păţi nimic!

5. Următoarea variantă manipulatoare susţine că la întâlnirea centurii fotonice din Pleiade organismele noastre vor suferi transformări radicale, devenind luminoase.

În realitate, dacă bombardăm un organism uman cu fotoni, acesta nu-şi schimbă compoziţia şi organizarea. El rămâne aşa cum îl ştim, adică, format dintr-un trup de materie grosieră şi conştiinţă şi dintr-un corp invizibil (aură, biopsihocâmp) condus de hiper-conştiinţă. Corpul invizibil şi hiper-conştiinţa formează împreună suflul vital sau sufletul nemuritor al omului. Deci, nu vă speriaţi nici de această manipulare! Nemurirea oamenilor normali este asigurată şi probată ştiinţific, mai ales prin studiul cazurilor de moarte clinică şi prin regresie hipnotică.

6. Manipulatorii afirmă că inversarea polilor magnetici ai Terrei ne va produce tulburări și moarte.

În realitate, inversarea polilor magnetici e un fenomen terestru normal, la care oamenii, animalele şi vegetalele s-au adaptat ori de câte ori s-a produs. Puteţi verifica această situaţie dormind câteva nopţi cu capul către nord, apoi, cu capul către sud. Nu vi se va întâmpla nimic. Posibila schimbare a polilor magnetici ai Terrei în următoarele decenii nu va afecta viaţa grav şi pentru lung timp.

7. Manipulatorii vor să vă păcălească cu imaginea unui Univers limitat viu și conştient, cam ca în miturile hinduse.

În realitate, Universul e etern, infinit, nelimitat, format din materie vie şi nevie. Materia nevie (stele-sori, planete, sateliţi etc.) susţine viaţa vie inferioară (vegetale şi animale) şi superioară (oamenii şi fiinţele raţionale din alte lumi universale). Numai fiinţele superioare posedă raţiune propriu zisă; animalele şi vegetalele au rudimente de conştiinţă şi instincte. În centrul galaxiei noastre arde o stea puternică (Alciona), lipsită de Conştiinţa Cosmică sau Hristică imaginată de mistici. Nu de acolo primim noi informaţiile civilizatoare, ci chiar din atmosfera pământeană. Da, o hiper-conştiinţă divină ne inspiră, ajută şi ocroteşte mereu chiar din atmosfera planetei noastre. Nu ştim multe despre ea. Ştim doar că ne asigură evoluţia, prin perfecţionarea cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei umane, precum şi prin impunerea unei comportări morale severe.

În concluzie, în anul 2012, nu se va întâmpla nimic deosebit pe Terra. Pământenii îşi vor vedea liniştiţi de problemele lor, iar manipulatorii oculţi vor încasa un eşec cu acţiunea lor agresiv-psihologică numită Apocalipsa 2012.

Sursa: http://articole.drumulinvingatorilor.ro/?p=17

2012 - Vremea schimbării (Time for Change) (RO)

 
 Vezi  mai multe  video    din   politica

-->

21 decembrie 2012 - de la Apocalipsă citire + documentar (RO)

-->

21 DECEMBRIE 2012

– DE LA APOCALIPSĂ CITIRE –

Dionýsis Simópoulos, directorul Planetariului din Atena

În ultima vreme, au revenit previziunile unui iminent sfârşit al lumii. De această dată, prorocii se bazează pe calendarul mayaş, al civilizaţiei sud-americane dispărute acum cca 1500 de ani. Aceste noi profeţii alarmiste susţin că sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie 2012, când vor avea loc evenimente precum: cutremure de magnitudinea 13 (!) pe scara Richter, mişcări violente ale plăcilor tectonice şi ale banchizelor polare, creşterea nivelului mării între 30 şi 100 m, tsunami, vânturi cu viteze de până la 3.200 km/oră, inundarea tuturor ţărmurilor, deplasarea polilor magnetici şi multe alte catastrofe.

Previziunile apocaliptice nu sunt un fenomen nou. Mii de cazuri de panică au fost consemnate în istorie, provocate de evenimente astronomice pe deplin înţelese abia în zilele noastre. Eclipse de soare, comete strălucitoare, ploi de meteoriţi... toate au constituit în trecut cauze ale răspândirii unor profeţii teribile şi ale unui alarmism nejustificat, de multe ori cu consecinţe sociale şi psihologice grave, mulţi oameni ajungând până la sinucidere.

Astăzi, la începutul secolului XXI, epocă a raţiunii, ştiinţei şi înaltei tehnologii, alarmiştii şi profeţii sfârşitului lumii încă mai reuşesc să terorizeze lumea, împrăştiindu-şi superstiţiile. În mai 1910, de exemplu, apariţia cometei Halley, în ciuda asigurărilor făcute de astronomii vremii, a bulversat întreaga lume. Milioane de oameni au ajuns să înnopteze pe străzi şi în pieţe, aşteptând sfârşitul care, în cele din urmă nu a venit. Mai recent, în februarie 1962, un nou val de panică a cuprins pe mulţi, când astrologii indieni au prevăzut sfârşitul lumii, bazându-se pe poziţia planetelor şi o eclipsă de Soare vizibilă din Oceanul Pacific. În India, milioane de oameni s-au adunat pentru a se purifica. În Anglia, iubitorii de OZN au urcat pe dealuri pentru a cere ajutor prietenilor de pe Marte şi Venus, iar în Arizona, membrii unei grupări religioase s-au refugiat într-un sat despre care spuneau că va fi singurul loc ce va scăpa de distrugere. Ziarele şi posturile de radio înregistrau o avalanşă de apeluri telefonice care cereau informaţii cu privire la iminentul sfârşit. Când, în fine, ziua anunţată a catastrofei (4 februarie 1962) a venit, nimic neobişnuit nu s-a petrecut: nici inundaţii, nici incendii, nici cutremure, nici tsunami, nici război nuclear. Sfârşitul lumii fusese amânat!

Era de aşteptat ca profeţii sfârşitului să-şi fi învăţat lecţia; totuşi, în 1982, au lovit din nou. Ziarele vremii anunţau noi profeţii, noi catastrofe, precum şi sfârşitul lumii în data de 10 martie 1982, odată cu reeditarea unei cărţi apărute în 1974, „Influenţa lui Jupiter”. În această carte, cei doi autori prevedeau distrugerea oraşului Los Angeles de un cutremur extrem de puternic, dar seisme ar fi urmat să aibă loc pe întreaga planetă. Din punctul lor de vedere, planetele ar fi urmat să se alinieze de aceeaşi parte a Soarelui pe 10 martie 1982. Această ciudată aliniere planetară ar fi urmat să pună în mişcare forţe teribile, care ar fi determinat Soarele să emită în spaţiu cantităţi uriaşe de particule care, în contact cu atmosfera Pământului, ar fi provocat precipitaţii şi vânturi nemaiîntâlnite, care la rândul lor ar fi tulburat mişcarea de rotaţie a Pământului, activând zonele sensibile seismic, dintre care una este falia San Andreas din California. Această falie, cu o lungime de 1.350 km, într-adevăr, în 1906 a produs într-adevăr în San Francisco un mare cutremur în 1906, urmat de incendii, 700 de persoane pierzându-şi viaţa. Conform previziunilor din 1982, seismul aşteptat ar fi însemnat sfârşitul oraşului Los Angeles. Diverse agenţii de presă au preluat aceste „informaţii” iar mii de ziare din întreaga lume le-au publicat pe prima pagină. Astrologi, speculanţi religioşi şi tor felul de prezicători şi alarmişti şi-au primit partea lor de cinste. Şi ce n-au prognozat! Molime, cutremure, inundaţii şi alte de cataclisme biblice. În ciuda intervenţiilor repetate şi responsabile ale oamenilor de ştiinţă calificaţi, nu puţini au fost aceia cărora le-a tremurat inima. Se dădeau şi se primeau telefoane, şi ce nu se auzea în zilele alea! În cele din urmă, cum era şi firesc, nu s-a întâmplat nimic. Din nou, catastrofa anunţată n-a avut loc.

Odată cu iminenta venire a anului 2000, lucrurile au luat-o înspre mai rău. Au fost mulţi cei care, în mod eronat, au luat anul 2000 drept începutul unui nou secol şi al unui nou mileniu. Cu cât ne apropiam de această cifră fatidică, miturile şi poveştile fanteziste se înmulțeau. Şi ce nu ne-au auzit urechile în legătură cu acest an 2000: tot felul de interpretări ce îmbinau fantasticul cu realitatea, până la sosirea extratereştrilor salvatori!

Desigur, cei mai mulţi oameni nu sunt interesaţi de astfel de baliverne. Cu toate acestea, existenţa unui element real în toată această isterie a sfârşitului n-ar fi putut să ne lase indiferenţi. Ce susţineau aceste Cassandre? Conform cu ce s-a scris de-a lungul vremii, diverşii şarlatani, pseudo-profeţi şi astrologi prevedeau că pe 5 mai 2000, cele 5 planete vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn), împreună cu Soarele şi Luna se vor afla într-o anume aliniere cu Pământul, exercitând astfel uriaşe forţe gravitaţionale asupra planetei noastre. A avut loc un astfel de eveniment astronomic atunci? Pentru a răspunde acestei întrebări, ar trebui să explicăm mai întâi ce înseamnă „întâlnirea planetelor”.

Planetele, în mişcările lor de revoluţie în jurul Soarelui, par să se mişte pe cer [pe cerul vizibil de pe Pământ] de la Apus spre Răsărit. Planetele care se găsesc mai aproape de Soare par să se mişte mai repede, pe când cele mai îndepărtate se deplasează mai încet. Din acest motiv, o planetă pare să o ajungă din urmă pe o alta şi să o depăşească. Această „ajungere din urmă” şi „depăşire” o numim întâlnire a două planete. Aşadar, nu este deloc nefiresc să se observe faptul că o planetă îşi opreşte cursul şi îşi schimbă direcţia spre Apus. Observarea acestor mişcări le-a dat mult de furcă anticilor. Astăzi însă, ştim că planetele nu-şi schimbă, de fapt, niciodată direcţia. Ceea ce se petrece este faptul că Pământul, în mişcarea sa de revoluţie în jurul Soarelui, depăşeşte o planetă aflată pe o orbită exterioară și atunci acea planetă pare să se întoarcă înapoi. Ca și celelalte planete, şi Jupiter şi Saturn (cele mai mari), se mişcă spre Răsărit. Jupiter are o viteză de revoluţie mai mare decât a lui Saturn, fiind mai aproape de Soare decât acesta. Datorită diferenţei de viteză, Jupiter şi Saturn se pot întâlni şi depăşi o dată la 20 de ani. Acelaşi lucru se petrece şi cu restul planetelor, la diferite intervale fixe de timp.

La 6 aprilie 2000, de exemplu, Marte şi Jupiter într-adevăr s-au întâlnit, depăşindu-se. Dar pe 5 mai 2000 o asemenea întâlnire n-a avut loc. În acea zi, cele 7 corpuri cereşti din sistemul nostru solar vizibile cu ochiul liber şi binecunoscute încă din Antichitate (Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn) se aflau toate de-o parte a Pământului, dar această concentrare a lor nu avea nimic de-a face cu ceea ce am numit mai sus „întâlnirea planetelor”. Toate aceste corpuri cereşti se găseau concentrate pe o întindere de mai mult de 25°. După cum vă daţi seama, presupusa aliniere a planetelor nu era deloc o aliniere, ci mai degrabă o grupare.

O grupare similară a planetelor a avut loc şi la data de 5 februarie 1962, atunci întinderea fiind mai mică, de 15°8′, dar suprapusă cu o eclipsă de Soare, lucru pe care catastrofiştii l-au considerat de mare periculozitate. Şi totuşi, nici măcar atunci nu s-a petrecut nimic! Acest fenomen al grupării planetelor este, de altfel, ceva foarte des întâlnit. În ultimii 1000 de ani au avut loc 10 grupări similare, dar pe o întindere mai mică, a planetelor Marte, Jupiter, Saturn şi a Soarelui. Aceste grupări planetare nu au absolut nicio legătură cu aliniere reală, pentru că o aliniere de acest gen e posibil să aibă loc o singură dată la 86 urmat de 36 de zerouri de ani. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla nici la data fatidică de 21 decembrie 2012, după cum prevăd noile prognoze catastrofice. Și chiar dacă, prin absurd, am presupune că planetele ar apuca vreodată să se alinieze, ar putea ele să influenţeze Soarele, astfel încât să provoace mari cutremure pe planeta noastră? Răspunsul e simplu: chiar dacă am avea o aliniere perfectă de-o parte a Soarelui, mareea provocată nu ar depăşi 1 mm înălţime. Dacă facem comparaţie între această maree ipotetică şi erupţiile care au loc frecvent la suprafaţa Soarelui, expulzând miliarde de tone de plasmă la sute de mii de kilometri depărtare de suprafaţa Soarelui, această maree de 1 mm ar fi chiar un fleac.

Ştim cu toţii că Luna provoacă maree substanţiale pe pământ. De la o distanţă de 385.000 km, masa Lunii acţionează dinamic asupra planetei noastre. Pământul însă are un diametru de 13.000 de kilometri; Luna exercită o influenţă semnificativ mai mare asupra părţii Pământului celei mai apropiate de Lună, mai slab asupra centrului, şi încă şi mai slab asupra părţii opuse. În partea cea mai apropiată de Lună, apa se ridică la un nivel destul de înalt, în vreme ce în partea opusă a Pământului, nivelul apei scade similar. Pământul rotindu-se o dată pe zi, valul şi depresiunea de apă se află în mişcare. Nivelul mării creşte şi scade cu un metru, un metru şi jumătate, în vreme ce în unele golfuri şi estuare înălţimea variază şi mai mult. Şi la fel cum influenţează oceanele, Luna influenţează şi scoarţa terestră. Acest lucru nu este uşor de observat, pentru că scoarţa nu e lichidă şi nu se deformează uşor. Totuşi, mareele scoarţei terestre pot ating în unele locuri până la 18 cm.

Forţele gravitaţionale care apar între două corpuri depind de două lucruri: masa corpurilor şi distanţa dintre ele. Cu cât masele corpurilor vor fi mai mari, cu atât mai mari vor fi şi forţele gravitaţionale pe care le vor exercita. Cu cât distanţa dintre corpuri este mai mare, cu atât mai slabe sunt forţele gravitaţionale. Dacă, de pildă, dublăm distanţa dintre două corpuri, forţele gravitaţionale scad de 4 ori în intensitate, iar mareele devin de 8 ori mai slabe. Forţele gravitaţionale depind de pătratul distanţei, în vreme ce marele, de cubul distanţei. Dacă distanţa dintre două corpuri creşte de 10 ori, gravitaţia scade de 100 de ori, iar mareele, de 1000 de ori.

Astfel, dacă ştim masele a două corpuri (să zicem, a Pământului şi a altei planete), precum şi distanţa dintre ele, putem calcula cu uşurinţă atât forţele gravitaţionale, cât şi mareele. Nu este deloc nefiresc faptul că cea mai mare influenţă asupra Pământului (prin forţe gravitaţionale şi maree) o exercită Luna, pentru că, deşi este un corp mic, se găseşte cel mai aproape de Pământ. Soarele, deşi are o masă mult mai mare decât cea a Lunii, datorită faptului că distanţa dintre Pământ şi Soare este mult mai mare, exercită asupra Pământului o maree de o intensitate de două ori mai mică decât cea exercitată de Lună.

În urma calculelor făcute, suma forţelor gravitaţionale exercitate asupra Pământului de toate planetele din sistemul nostru solar nu depăşeşte 1,7% din forţa gravitaţională exercitată de Lună. În privinţa mareelor produse de aceste planete, ele sunt insignifiante. O carte pe care o aveţi aproape exercită asupra dv. o forţă gravitaţională mai mare decât toate planetelor din sistemul solar.

E posibil ca aceste slabe forţe, însumate forţei gravitaţionale a Lunii, să producă vreun efect nefast asupra planetei noastre? Răspunsul este un categoric NU! Nu uitaţi că Luna, în fiecare lună, pe durata mişcării ei eliptice în jurul Pământului, se găseşte ba mai aproape, ba mai departe de Pământ. Această fluctuaţie a distanţei la care se află Luna ajunge la 10% odată la fiecare 2 săptămâni, atunci când, aflându-se la perigeu, se găseşte la 363.000 km de Pământ, în vreme ce la apogeu se află la 405.000 km. Asta înseamnă că pe parcursul a 14 zile, intensitatea influenţei Lunii asupra Pământului fluctuează, şi chiar numai această diferenţă este mai mare decât efectul însumat al influenţelor celorlalte planete. Cu toate acestea, până acum, Pământul n-a păţit nimic!

Înseamnă aceasta că pe 21 decembrie 2012 nu va avea loc niciun cutremur catastrofal undeva în lume? Nu neapărat, pentru că seisme pot avea loc oricând, din cauza mişcărilor scoarţei şi a plăcilor tectonice. Dar dacă ar avea loc, nu va fi cauzat de alinierea sau influenţa planetelor. Iar atunci când la un moment dat va veni sfârşitul Pământului, fiţi siguri că acel sfârşit se va petrece într-un mod pe care pseudo-profeţii şi astrologii vremii noastre nici nu şi-l pot imagina.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/2012/12/21-decembrie-de-la-apocalipsa-citire/

2012 - Profețiile lui Nostradamus (Nostradamus Prophecies) (RO)

21 decembrie 2012 - o zi ca oricare alta + documentar (RO)

-->

21 DECEMBRIE 2012 - O ZI CA ORICARE ALTA
 

Iată câteva precizări autorizate privind ziua de 21 decembrie 2012 – doomsday sau „ziua sfârșitului lumii” – făcute de David Morrison, cercetător NASA la Institutul pentru Științele Lunii și director al Centrului Carl Sagan pentru Studierea Vieții în Univers. Vă invit să le parcurgeți, după care... să vă bucurați de ziua respectivă ca de oricare alta din viața dumneavoastră:

- Calendarul Maya. Mayașii au întocmit un calendar ingenios, care prezintă o socotire a zilelor pe diferite cicluri. Calendarul lor nu se sfârșește anul acesta, ci doar arată că se termină un ciclu de 144.000 de zile (394 de ani) și începe următorul ciclu.

- Profețiile Maya. Mayașii nu au prezis nicăieri sfârșitul lumii sau vreun dezastru de proporții în decembrie 2012. Prezicerile de felul acesta sunt zvonuri înșelătoare moderne.

- Planeta Nibiru. Nibiru este probabil numele unui zeu găsit în scrierile mesopotamiene antice. Nu există nicio planetă numită Nibiru, iar afirmațiile lui Zecharia Sitchin, care a scris în 1976 că a descoperit și tradus tăblițe sumeriene conform cărora o planetă numită Nibiru va distruge Pământul, sunt pură ficțiune.

- O planetă rătăcitoare se îndreaptă către Pământ. În ultimii 10 ani s-au tot făcut afirmații cum că un obiect – Planeta X, Planeta Nibiru, Hercubolus sau chiar Cometa Elenin – se va ciocni cu Pământul în decembrie 2012. Aceste afirmații nu sunt adevărate. Dacă un asemenea corp ceresc ar exista, el ar fi cel mai strălucitor obiect de pe cer, iar astronomii l-ar fi observat și urmărit cu câțiva ani în urmă. Dacă ar fi real, forța lui gravitațională ar modifica orbitele planetelor sistemului nostru solar, în special a lui Marte și a Terrei. Astronomii știu că așa ceva nu există.

- Alinierea planetelor. Nu va exista nicio aliniere a planetelor în 2012. Va avea loc o oarecare aliniere a Pământului cu Soarele și cu centrul galaxiei noastre în ultimele zile ale lui decembrie, dar asta se întâmplă în fiecare an. Și în orice caz, alinierea planetelor nu produce nici un efect asupra Pământului.

- Inversarea polilor. Nu se va petrece nimic ciudat anul acesta, nici în ceea ce privește schimbarea polilor magnetici și nici în ceea ce privește sensul de rotație al Pământului. Polaritatea magnetică terestră se schimbă la cca un milion de ani, dar niciodată brusc și probabil vor mai trece câteva mii de ani până când acest lucru se va întâmpla. O schimbare bruscă a axei de rotație a planetei noastre ar fi dovedită instantaneu prin aceea că niciun sistem GPS n-ar mai funcționa.

- Creșterea numărului de dezastre naturale. Planeta noastră s-a comportat ca de obicei și în 2012, deși ne-au fost prezentate ceva mai multe știri despre calamități naturale petrecute în diferite părți ale globului. Nu a existat o intensificare a activității scoarței terestre, care să fie materializată prin mai multe cutremure sau erupții vulcanice. Am avut parte doar de mai multe fenomene meteorologice extreme, de felul inundațiilor sau secetei prelungite, care pot fi parțial atribuite încălzirii globale. Dar acestea nu au nimic de-a face cu „apocalipsa din 2012”.

- Exploziile solare. Ciclul de 11 ani de activitate solară intensă este așteptat să atingă apogeul în anul 2013, nu în 2012. Ejecțiile de masă coronară pot defecta sateliții circumtereștri, dar nu vor ajunge să afecteze suprafața Pământului. Iar în 2013, activitatea solară de acest tip este așteptată să fie chiar mai scăzută decât media de până acum, nu mai mare.

- Conspirația buncărelor. Acuzația că guvernele ar mușamaliza adevărul privind așa-zisele evenimente catastrofale pentru omenire, punându-se totodată la adăpost sunt un nonsens. Niciun guvern n-ar putea ascunde cetățenilor un pericol iminent de mărimea unui corp ceresc și n-ar putea reduce la tăcere miile de oameni de știință. Zvonurile precum că au fost construite buncăre enorme pe teritoriul Statelor Unite sau altundeva pentru a adăposti elita sunt minciuni. Se pare că există câțiva oameni care-și construiesc adăposturi subterane particulare, însă teama lor de 2012 este deplasată și nu fac altceva decât să-și risipească banii.  

- Copiii înfricoșați. Cel mai vulnerabil segment din populație referitor la ziua sfârșitului lumii sunt copiii. Profesorii declară că mulți din elevii lor sunt înspăimântați de apropierea zilei fatidice, iar unii se gândesc chiar să se sinucidă. Aceasta este cea mai tragică consecință a zvonurilor înșelătoare privind 2012.

- Sfârșitul lumii. Ideea unui sfârșit brusc al lumii este absurdă. Pământul a rămas la locul lui de mai bine de 4 miliarde de ani și aici va rămâne câteva miliarde de ani de-acum încolo, până când strălucirea Soarelui va descrește într-atât, încât să-l facă nelocuibil. Între timp, nu se cunoaște nicio amenințare de natură astronomică sau geologică ce ar putea distruge Pământul.

Cosmofobia. Mulți tineri îmi scriu că sunt înspăimântați de astronomie. De câte ori citesc sau aud la știri despre vreo nouă descoperire, primul lucru care le vine în minte este acela că viața lor ar putea fi pusă în primejdie, chiar dacă fenomenul se petrece într-o galaxie îndepărtată. Asemenea temeri, pe care eu le numesc „cosmofobie” sau frica de Univers, nu au nicio rațiune. Aceste gânduri obsesive par să fie rezultatul prea multor teorii ale conspirației, al postărilor cu subiect senzațional de pe Internet și al unor știri iresponsabile difuzate prin mass media. Obiectele astronomice sunt atât de îndepărtate, încât n-au cum să amenințe Pământul. Vă rog, nu vă fie frică de Soare, de planete, de comete sau de asteroizi! Universul nu este dușmanul vostru.

Doomsday 2012 Fact Sheet

David Morrison

Senior Scientist, NASA LUNAR SCIENCE INSTITUTE

Director – Carl Sagan Centre for Study of Life Science in the Universe

Sursa: http://www.seti.org/doomsday-2012-factsheet

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)
 

2012 - Știință sau superstiție? (RO)

Dați click pe acest link pentru a viziona filmul:

http://www.trilulilu.ro/video-cultura/2012-stiinta-sau-superstitie

-->