Scrisoarea deschisă a d-lui Simion Dascălu, expert UE, către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

-->

SCRISOAREA D-LUI SIMION DASCĂLU, EXPERT UE,
CĂTRE PREȘEDINTELE COMISIEI EUROPENE,
JOSE MANUEL BARROSO

În data de 14 septembrie 2012, domnul ing. pilot Simion Dascălu, expert al Comisiei Europene în domeniul transporturilor, aeronauticii și securității, a acordat un interviu ziarului „Ghimpele”, făcând totodată publică scrisoarea deschisă adresată lui Jose Manuel Barroso, cel care a intervenit abuziv în favoarea lui Traian Băsescu, impunând României o decizie politică ce a afectat grav principiile suveranității și ale democrației, precum și viețile a milioane de români, printre care și a domniei sale. Scrisoarea se află deja pe masa domnului Barroso, iar acesta are obligația să dea un răspuns oficial în termen de o lună. Vă invităm să citiți mai jos această scrisoare deschisă, extrem de bine argumentată, după care puteți citi și întregul interviu aici.


„Domnule Jose Manuel Barroso,

Înainte de toate, mă voi prezenta în cele de faţă ca fiind unul dintre cele 7,5 milioane de cetăţeni români şi locuitori ai României care au votat împotriva actualului regim al domnului Traian Băsescu, pe care îl cunoaşteţi. Numele meu este Simion Dascălu, locuiesc în Bucureşti, România de când m-am născut, în februarie 1958 şi din 2004 lucrez alături de Comisia Europeană în calitate de expert independent pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică, planuri strategice de transport, cercetare în domeniul aeronauticii şi securităţii şi, datorită propriilor expertize, a experienţei şi a celor mai avansate studii pe care le deţin în domeniul industriei aeronautice şi aviatice, am contribuit în mod direct la sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă proiectelor RTD (n.r. – Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică) prin finanţări în valoare de 500 milioane de euro. Despre cooperarea mea cu CE puteţi găsi mai multe la DG Enterprise (n.r. - Secretariatul General) şi REA (n.r. Agenţia Executivă pentru Cercetare) la Bruxelles, dar, din când în când, am avut şi cereri de opinie din partea CE cu privire la anumite chestiuni sociale şi economice, probleme naţionale referitoare la competiţie nedreaptă, dificultăţi în accesarea fondurilor CE şi participarea la FP7 (n.r. Seventh Framework Programme). În concordanţă cu acestea şi urmărind EC BIC Initiative (n.r. Consiliul de Iniţiativă în Afaceri al CE), compania SME (n.r. Companii Mici şi Mijlocii) pe care o conduc a făcut monitorizare regională şi locală în mediile de afaceri, sociale şi politice în interesul încercării Uniunii Europene de a sprijini mai departe afacerile private de tip SME sau dezvoltarea activităţilor.

Încă de la începutul actualei crize politice din România şi implicarea dumneavoastră în legile naţionale şi sistemul constituţional al ţării, mă întreb de ce nici dumneavoastră personal, nici Comisia Europeană nu i-a contactat pe toţi experţii independenţi din România pentru a le solicita cele mai bune şi obiective opinii în legătură cu ce se întâmplă la nivel social şi politic în ţara noastră din cauza preşedintelui Traian Băsescu? Pentru a fi mai explicit în această privinţă: suntem foarte apreciaţi pentru munca pe care o desfăşurăm în calitate de experţi, se ţine cont de opiniile noastre în deciziile Comisiei Europene de a investi zeci de milioane de euro în proiecte de cercetare, iar munca noastră reprezintă adevărate garanţii ale profesionalismului, dar în această situaţie de o dificultate mult mai neînsemnată nu am fost consideraţi potriviţi? Pentru informarea dumneavoastră şi bazat pe competenţa şi aptitudinea mea ca expert CE, îl cunosc foarte bine pe Traian Băsescu, chiar mai bine decât dumneavoastră, începând cu decembrie 1989 şi ianuarie 1990, când a devenit Ministru al Transporturilor. Aflându-ne în coliziune directă cu câteva ocazii în care Traian Băsescu a încălcat reglementările CE, de fiecare dată am fost capabil să câştig fără amestecul Comisiei Europene.

Există două întrebări principale către dumneavoastră: de ce aţi sprijinit un impostor, dacă îl cunoaşteţi, şi de ce aţi intervenit, în calitate de reprezentant al Comisiei Europene, împotriva sistemului nostru de legi şi împotriva Constituţiei? Era deja plănuit să se treacă peste opţiunea pe care mi-am manifestat-o prin vot? Da­ţi-mi voie să vă dezvălui pe cine aţi sprijinit – aveţi idee ce câte ori a înşelat Traian Băsescu companiile din Uniunea Europeană? Probabil că nu! Aveţi idee de câte ori a înşelat Traian Băsescu un ministru olandez al Transporturilor şi Managementul Apei – de puține ori, pentru că am avut posibilitatea de a-l avertiza! Aveţi idee în buzunarul cui a intrat şpaga în urma achiziţionării de către TAROM a avioanelor Airbus şi, mai târziu, a achizițiilor Boeing, în timpul în care Traian Băsescu se afla în poziţia de top în Ministerul Transporturilor? Ca specialist în aeronautică, am fost implicat în negocierile preliminare dintre Compania TAROM şi BOEING pentru procurarea de avioane. Fostul Secretar de Stat al Aviaţiei Civile, numit de către Traian Băsescu, a fost un pilot comercial (am fost pilot comercial la Compania TAROM  până în anul 1990) şi s-a aflat în dificultatea de a ajunge la BOEING în vara anului 1991, din cauza unor motive pe care mai târziu le-am înţeles şi m-a rugat în mod direct să-i sun prietenii pentru a căuta suport şi pentru a porni negocierile cu BOEING! Corespondenţa principală, în timpul negocierilor preliminare cu BOEING mi-a trecut prin mâini şi toate costurile legate de această activitate au fost suportate integral de către compania aeriană şi de către mine. Am fost prezent la primele întâlniri pentru negocierile BOEING cu TAROM, dar nu singur, au fost câţiva martori şi s-au scris câteva documente despre asta. Problema a survenit când am cerut acordul de împuternicire pentru lobby ca rambursare a tuturor costurilor către colegul meu pilot. Ca Secretar de Stat al Aviaţiei Civile mi-a spus „Asta va fi doar pentru Traian Băsescu”! Am descoperit că ne-a înşelat pe toţi şi toate aceste convenţii au fost încheiate pe „ţărmuri de piraterie” (raiuri off-shore). De ce onorabilul stat a încheiat tranzacţii cu „ţărmurile de piraterie”? - deoarece acolo este cel mai bun loc pentru un marinar pirat să se joace!

Traian Băsescu a declarat oficial pe media naţionale că a făcut comerţ ilegal peste graniţă cu bunuri incluzând băuturi sau cartuşe de ţigări pentru a face bani în perioada comunistă, în calitate de căpitan al celor mai mari nave maritime de comerţ! Pentru a vă facilita investigaţiile referitoare la aceste chestiuni, în cazul mitei în achiziţia de avioane AIRBUS plata a fost făcută de către Pratt & Whitney Canada şi ataşată costurilor de motoare ale avioanelor! Este exclus ca AIRBUS să nu fi ştiut nimic despre asta, dar ce este cu acceptarea ei de către CE? Dumneavoastră, ca reprezentant al CE, acordaţi încredere unui şarlatan să conducă UE în 2020, unul pe care nu-l credem? Încă o dată, de ce aţi intervenit, ca reprezentant CE, împotriva sistemului nostru legal cât timp CE nu a concluzionat evaluarea impactului asupra mediului social şi politic naţional? Astăzi, când aşa numita Curte Constituţională mi-a declarat votul personal nevalidat, şi asta este bazată pe cererea şi intervenţia dumneavoastră peste sistemul nostru legal pentru a seta o limită strictă a participării la referendumul de demitere a Preşedintelui Traian Băsescu, reclam aici şi prin intermediul acestei scrisori că interpunerea dumneavoastră cu şi împotriva sistemului nostru legal este responsabilă pentru pierderea personală în drepturile civile ca cetăţeni UE, în conformitate cu Tratatul UE, pentru mine şi pentru cele 7,5 milioane de cetăţeni şi locuitori ai României, iar CE trebuie să compenseze în totalitate şi să suporte toate pierderile mele şi pagubele colaterale datorate unei decizii coordonate care îmi periclitează statusul bunăstării mele de viitor!

În conformitate cu Tratatul UE, votul meu sau orice alt vot în UE nu se pune problema să nu fie recunoscut, sau acest lucru s-a întâmplat doar pentru că au existat lucruri prestabilite făcute în aşa fel încât să treacă peste opţiunile mele de vot legale. În concordanţă cu Tratatul UE, ca reprezentant CE, dacă deciziile sau acţiunile dumneavoastră au un impact negativ la nivel social sau local, atunci CE şi dumneavoastră, în special, aveţi responsabilitatea deplină pentru pagubele create şi voi profita de toate drepturile mele legale cât timp Tratatul UE şi statutul meu ca cetăţean UE îmi permit acest lucru! Situaţii similare au avut loc din cauza deciziilor şi restricţiilor CE impuse de cota în agricultură, care afectează fermierii (cetăţeni UE) în Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Italia, Polonia sau Marea Britanie şi CE a plătit toate pagubele create cetăţenilor. Votul a fost democratic şi participarea la vot ar trebui să fie liberă şi dreptul meu de a vota are o suveranitate peste care nimeni nu trebuie să treacă şi nu poate să mi-l ia, în conformitate cu sistemul nostru legal, pentru care am luptat în 1989! Dumneavoastră, ca reprezentant CE, prin acţiunile dumneavoastră, în mod direct şi indirect aţi împuternicit cu un veto peste votul meu legal, pentru că această curte, legal, nu este o curte dreaptă şi are membri politici de aceeaşi parte cu dumneavoastră şi cu Preşedintele Băsescu. Acest lucru se află în conflict de interese în conformitate cu regulile CE care se aplică pentru FP7 în evaluarea propunerilor, precum ştiţi! Câţiva dintre ei au înregistrări penale cu fraude intelectuale sau cooperare cu serviciile secrete pe timpul regimului comunist, bine cunoscute până să fie desemnaţi ca judecători! Din cauza faptului că i-aţi solicitat premierului să accepte condiţiile stricte de organizare a referendumului prin care se putea pune capăt cât mai rapid mandatului preşedintelui Traian Băsescu, ce, prin acţiunile sale, i-a înşelat pe cetăţenii propriei ţări, statul se află acum în pragul unui război civil, pentru că dumneavoastră l-aţi crezut pe el în loc să credeţi 7,5 milioane de cetăţeni europeni şi realitatea din România. Încercaţi să mă înţelegeţi, el ne-a înşelat pe toţi spunând doar ce era necesar pentru a-şi atinge ţelurile.

În concluzie, comportamentul şi intervenţia dumneavoastră, cu sau fără interese personale, dar în legătură cu un trişor profesionist susţinut de serviciile secrete, implicat în comerţul off-shore, a avut un impact direct în drepturile mele legale ca cetăţean european, în conformitate cu Tratatul UE, continuând cu faptul că, deoarece este o decizie CE reprezentată de dumneavoastră, a fost urmată şi aplicată în totalitate de către Guvernul român. Dar Curtea Constituţională de aici a folosit decizia împotriva legii, cu scopul principal de a aplica un veto peste votul meu, care nu a fost considerat ca fiind un vot valid. Această acţiune este considerată un act de umilire socială împotriva identităţii noastre ca cetăţeni ai ţării noastre şi ca cetăţeni europeni şi acel vot a fost considerat de către noi, cei peste 7,5 milioane de cetăţeni europeni, ca fiind garanţia noastră pentru o schimbare în bine a viitorului nostru, un vot clar împotriva realităţii corupţiei şi fraudei făcute de către stat, deoarece activitatea mea profesională şi afacerea actuală au de suferit din cauza deciziei dumneavoastră asupra dezvoltării vieţii noastre, participării în FP7 şi Orizont 2020.

Aşadar, în concordanţă cu tratatele europene, consider că toate pierderile mele personale începând cu această dată şi care vor continua pe viitor au fost generate de dumneavoastră, în calitate de reprezentant al Comisiei Europene şi, prin intermediul acestei scrisori, solicit Comisiei Europene să suporte toate pagubele, pierderile, costurile şi, de asemenea, să îmi asigure o pensie pe toată durata vieţii, pe care nu am fost capabil şi nu voi mai fi capabil să o recuperez, conserv sau îmbunătăţesc prin munca mea privată, activităţi de cercetare în compania mea actuală. Estimarea costurilor doar pentru pierderile din activităţile de afacere este de minimum 1,7 milioane de Euro, fără o estimare a proiectelor de cercetare continue ale FP7.

Prin această scrisoare încurajez toţi cetăţenii, pe cât de mulţi posibil din cei 7,5 milioane de cetăţeni care trăiesc într-un stat membru al Uniunii Europene, să recurgă la aceleaşi căi legale împotriva dv., ca reprezentant al Comisiei Europene, pentru a recunoaşte în mod public şi pentru a vă asuma întreaga responsabilitate pentru intervenţia negativă în sistemul naţional de legi. În cazul în care decizia Comisiei Europene sau răspunsul dv. nu va fi în deplină concordanţă cu cerinţele mele, îmi rezerv dreptul de a apela la Curtea Europeană de Justiţie.”

-->

Comentarii

  1. @frumoasaverde: Si raspunsul? Unde e raspunsul primit in maxim o luna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din sept. 2012, de când am postat această scrisoare interesantă, am verificat de mai multe ori Internetul și nu am găsit publicat acest răspuns. Prin urmare, suntem și noi la fel de nedumeriți.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *